Autonet Import România aniversează 25 de ani

Autonet Import România aniversează 25 de ani

La 25 de ani de la înființare, Autonet Import mulțumește fiecărui partener care a fost alături de companie în toți acești ani.

În 11 iunie, Autonet Import România aniversează 25 de ani de când a luat ființă și, primul lucru pe care dorim să îl facem în această zi, este să mulțumim tuturor acelora care, de-a lungul anilor au fost alături de noi, ne-au ajutat să ne dezvoltăm, au crescut odată cu noi și fac parte din familia noastră lărgită. Astfel, le aducem mulțumiri, în primul rând, clienților noștri, dar și tuturor furnizorilor, partenerilor, transportatorilor, colaboratorilor și colegilor care au contribuit la istoria Autonet.

La fel ca mulți dintre dumneavoastră, am început de jos, însă am ajuns departe. În 1996, Autonet avea trei angajați, incluzându-i aici și pe fondatorii firmei. După 25 de ani, Grupul SAG-Autonet este unul dintre cei mai importanți jucători de pe piața aftermarket din Europa, cu o prezență importantă în 13 țări, prin 32 de companii și o echipă ce numără 4 100 de angajați. O mare parte din succesul nostru se datorează clienților noștri și loialității reciproce care ne caracterizează, și a caracterizat mereu, relația noastră. Suntem foarte onorați să avem sute de parteneri cu care am pornit la drum împreună, sute de parteneri care colaborează cu noi de 25 de ani, sute de parteneri care au fost alături de noi în cele mai grele momente, dar și în cele mai importante succese.

Echipa noastră reprezintă un alt pilon important al evoluției Autonet. Am încercat mereu să dezvoltăm, în pregătirea angajaților noștri, o înclinație către a lega relații profesionale și personale, în raport cu clienții, care să fie mereu caracterizate, în primul rând de corectitudine și pe găsirea de soluții. Capacitatea membrilor echipei Autonet de a implementa, de a amplifica și de a adăuga atuurile personalității lor în aceste relații, împreună cu deschiderea arătată de clienți, au făcut ca balanța colaborării dintre noi să încline mereu pe partea succesului. Azi, suntem mândri că, printre colegii noștri se află și 41 care au 20 de ani în cadrul companiei, dintre care 7 cu peste 24 de ani, dar și primul angajat, venit alături de cei doi fondatori acum 25 de ani, activează încă, cu mult entuziasm, în echipa Autonet.

Această aniversare înseamnă și muncă. Continuăm să aducem îmbunătățiri constante pentru asigurarea unei disponibilități optime, dezvoltând rețeaua logistică Autonet. Pentru a fi și mai aproape de partenerii noștri, am deschis două puncte de deservire adiționale, în Sighișoara și Miercurea Ciuc. Totodată, lucrările la noul centru de distribuție de la Turda continuă în ritm susținut, într-un efort de a satisface, în mod optim, cerințele în creștere ale pieței. Învățământul dual este un alt punct foarte important în agenda noastră și, de aceea, continuăm să investim resurse semnificative în acest proiect, pentru a pregăti viitoarele generații de specialiști auto, viitori angajați ai partenerilor noștri. În acest moment, suntem mândri să fim prezenți cu aceeastă inițiativă în cinci orașe din România, un număr de nouă clase, totalizând 170 de elevi.

Celebrăm, așadar, împreună acest sfert de veac, iar unul dintre cele mai importante evenimente prin care putem face asta, pornește chiar azi. Virtual Autonet Mobility Show își deschide azi porțile și, pe lângă toate elementele profesionale și cele dedicate familiei, vă așteptăm la standul special Autonet 25, unde aveți ocazia de a vedea imagini inedite din istoria companiei. Vă invităm pe www.virtualmobility.ro!

Pentru noi, echipa Autonet, sărbătoarea ideală pentru această importantă bornă ar fi fost într-un loc în care am fi putut să ne întâlnim cu toții, să ciocnim un pahar, să depănăm amintiri și să facem planuri, însă condițiile sunt, încă, incerte. Cu toate acestea, vă promitem că anul viitor, veți fi cu toții invitații noștri pentru a celebra așa cum se cuvine această aniversare, printr-un eveniment Autonet 25+1.

Vă mulțumim, din nou, pentru faptul că ați fost alături de noi și că sunteți parte a istoriei Autonet Import România. Vă invităm să continuăm, și pe mai departe, pe acest drum plin de provocări și de amintiri frumoase.

Partenerii Autonet Import în celebrarea celor 25 de ani de la înființare sunt: ATE, Bosch, Brembo, Castrol, Continental, Delphi Technologies, Febi, Hella, KYB, Mahle, Mann Filter, Mobil 1, NGK, NRF, Schaeffler, Valeo, Varta și ZF/TRW.