BMW a anunțat că va lansa în 2017 faceliftul operat pe i8.
Deși nu avem informații oficiale, credem că modelul va fi lansat în cadrul Salonului Auto de la Geneva, întrucât modelul va fi folosit pe post de Safety Car în viitorul sezon din Formula E. Conform BMW, viitorul i8 facelift va sosi cu un acumulator cu o capacitate de 10 kWh, față de cei 7,1 kWh, cât se află acum pe i8.
În aceste condiții, autonomia lui BMW i8 ar urma să crească, iar consumul de carburant va scădea și el. Sistemul de propulsie va miza pe același ansamblu format din motorul de 1,5 litri benzină cu 3 cilindri și pe unitatea electrică de 131 de cai putere. În plus, puterea totală a sistemul hibrid ar urma să crească de la 362 de cai la 377 de cai putere.
În aceste condiții, este foarte probabil ca performanțele mașinii să fie îmbunătățite discret. Alături de facelift, este posibil ca BMW să lanseze și o variantă decapotabilă pentru i8.