Despre ochelarii de condus pe timp de noapte

Deși pe piața din România nu există atât de multe opțiuni, trebuie să știți că există ochelari de condus pe timp de noapte. Și nu, nu sunt doar niște chestii de marketing (bine, atâta timp cât înțelegi că trebuie să cumperi ceva de calitate și nu tot ce îți oferă internetul). 

Inițial, lentilele ochelarilor pentru condus noaptea au fost gândite pentru piloții de avioane, însă specialiștii au observat rapid beneficiile acestora și în restul activităților care se desfășoară noaptea. 
 
Știm cu toți că rularea pe timp de noapte este mai obositoare, iar asta din cauza vederii. Lumina farurilor mașinilor venite de pe contrasens, iluminatul stradal și chiar și vremea mai puțin favorabilă, fac ca vederea să obosească mai repede. De aceea, specialiștii au dezvoltat ochelari cu lentile speciale pentru condusul pe timp de noapte. 
 
Care sunt caracteristicile generale ale acestor ochelari? În primul rând, lentilele au o culoare galbenă, iar pentru ochiul uman, rezultatul se traduce printr-o interacțiune mai caldă și ușor relaxantă. Mulțumită acestor lentile, ochii vor obosi mai greu, iar tu vei putea conduce mai mult timp noaptea. 
 
Așa cum este și normal, lentilele reduc disconfortul generat de lumina farurilor și protejează și împotriva razelor reflectat din diverse suprafețe. 
 
 
Lumina în exces va fi estompată și filtrată de aceeași lentilă special gândită pentru condusul pe timp de noapte. 
 
Ce tip de lentilă ar trebui să aibă ochelarii dedicați condusului noaptea? Specialiștii spun că acestea ar trebui să fie polarizate, întrucât reduc gradul de strălucire a suprafețelor și ajută ca șoferul să vadă mai bine conturul și detaliilor obiectelor (un beneficiu de care poți beneficia mai ales pe timp de ceață). Fără acel filtru polarizant, imaginile pot deveni neclare, lucru pe care nu ți-l dorești atunci când ești la volan. 
 
Cred că ai observat până acum că cele mai dificile momente de condus sunt cele la răsărit sau apus. Ei bine, acest tip de ochelari îmbunătățesc contrastul în aceste momente și te vor ajuta să distingi mai bine obiectele și să nu îți obosești ochii. 
 
În caz că te-ai întrebat de ce producătorii aleg culoarea galbenă pentru lentile, răspunsul vine tot din partea lor. Galbenul este cea mai bună culoare pentru a reduce impactul luminii albe asupra ochilor. Dacă deja porți ochelari de vedere, specialiștii spun că pentru ochelarii de condus pe timp de noapte nu ai nevoie de o rețetă specială și îi poți purta și peste cei de vedere.