Renault a pregătit două concepte KWID pentru Salonul Auto din India, din acest an.
Crossoverul de mici dimensiuni, KWID, a ajuns pe piața auto din India acum aproape patru luni și până acum constructorul auto a înregistrat deja 90.000 de comenzi.
În urma acestui succes, Renault a decis să sărbătorească prin prezentarea a două noi concepte din aceeași familie.
Primul concept este KWID RACER și după cum sugerează numele acesta întruchipează o variantă mai sport și cu un design mai agresiv decât cel al modelului lansat deja în India. Vehiculul a primit jante de 18 inchi, din aliaj, și o caroserie vopsită în albastru combinată cu detalii roșii și un acoperiș negru.
La interior, cabina a fost modificată și a primit doar două locuri, cea mai mare parte din spațiu fiind ocupată de roll cage. Cu toate acesta se remarcă multe accente din aluminiu și Alcantara care au fost combinate cu restul interiorului care vine în nuanța de negru Titane Black.
Cel de-al doilea model, KWID CLIMBER, este un vehicul dedicat off-road-ului, motiv pentru care el a primit o gară de la sol ceva mai mare și anvelope destinate ieșirilor în natură. De asemenea, modelul dispune și de protecții suplimentare sub caroserie și de lumini de zi cu LED.